„Am ales să mă înscriu în Clinica Juridică, dorind să acumulez cunoștințe profunde și să contribui la protejarea mediului înconjurător”

Ca avocat în Baroul București de peste cinci ani, experiența mea s-a concentrat în principal pe litigii de contencios administrativ și fiscal, precum și pe consultanță în dreptul afacerilor. În România, observ că specializarea în dreptul mediului are loc în principal în cadrul marilor societăți de avocați, acolo unde există clienți cu cerințe specifice în acest domeniu. Drept urmare, este o sferă mai degrabă specializată, adaptată la nevoile preponderent ale business-urilor. Desigur, există și o nișă pentru organizațiile neguvernamentale, dar acestea dispun de resurse financiare semnificativ mai reduse în comparație cu mediul de afaceri. 

Legislația în domeniul mediului este notorie pentru complexitatea sa, cu numeroase acte normative care suferă modificări frecvente, în special în urma evoluțiilor legislative din cadrul Uniunii Europene. Astfel, pentru un avocat generalist, specializarea în dreptul mediului devine o provocare, mai ales în absența unui client strategic care să justifice acest efort.

Sunt un entuziast al problemelor legate de mediu, cu un interes pronunțat față de schimbările care au loc în acest domeniu. Acesta este motivul pentru care am decis să mă implic în proiecte ce vizează dreptul mediului. La sugestia unui prieten, am aflat despre un proiect deosebit și am ales să mă înscriu în Clinica Juridică, dorind să acumulez cunoștințe profunde și să contribui la protejarea mediului înconjurător. 

Consider că proiectele de acest gen, care îmbină aspecte de formare și informare, reprezintă o resursă extrem de utilă pentru avocații din România, în special având în vedere necesitatea unei dezvoltări profesionale continue. Colaborarea cu persoane care împărtășesc aceeași limbă și au aceleași preocupări este o experiență plăcută și stimulantă. Aceste proiecte nu doar îmbogățesc cunoștințele noastre juridice, dar și creează un cadru propice pentru schimbul de idei și dezvoltarea unei comunități de profesioniști interesați de domeniul dreptului mediului. 

În contextul global al reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, România se confruntă cu provocarea de a alinia politica sa energetică la angajamentele internaționale și europene, inclusiv cele stipulate în Green Deal. Cu o istorie îndelungată în minerit, exemplificată de situl Roșia Montană – Alburnus Maior, România se află într-o perioadă de tranziție în care activitățile tradiționale, precum mineritul, intră în contradicție cu necesitatea unei dezvoltări sustenabile, la nivel național și global. 

Deși mineritul continuă să stârnească pasiuni puternice, este tot mai evident că această activitate nu mai este compatibilă cu direcția actuală de dezvoltare economică și protecție a mediului. Închiderea minelor, deși necesară pentru atingerea obiectivelor climatice, se confruntă cu opoziții, mai ales în discursul politic, unde aceasta devine o temă sensibilă, cu posibile repercusiuni electorale. 

În efortul de a facilita tranziția către o economie mai verde și sustenabilă, apar diverse forme de sprijin, inclusiv ajutoare de stat, plăți directe și măsuri de reconversie profesională pentru cei afectați. Totuși, acest proces este umbrit de o lipsă de curaj politic în asumarea unor decizii ferme, ca cel ilustrat de haosul generat de OUG nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic. Această ordonanță deschide posibilitatea acordării de ajutoare de stat, sub rezerva aprobării Comisiei Europene. 

De notat este faptul că în sectorul mineritului, principalul acționar este Statul Român, ceea ce implică companiile de stat într-un sistem susceptibil la practici de sinecură și corupție. Este crucial ca ajutoarele de stat să își îndeplinească scopul declarat, adică facilitarea închiderii minelor, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și sprijinirea reconversiei profesionale, contribuind în final la creșterea ponderii energiei verzi în sistemul național energetic. O atenție specială trebuie acordată gestionării eficiente a acestor resurse, pentru a evita situații precum ajutorul de stat ilegal primit de Complexul Energetic Hunedoara în valoare de 60 de milioane de euro, unde recuperarea acestora ar putea deveni o sarcină suplimentară pentru contribuabilii români.