În 2008, pe când în Parlamentul României se discuta o nouă lege privind energia regenerabilă ce avea să facă loc celei mai ample scheme de recompensare a electricității produse de microhidrocentrale din istorie, un investitor italian, SC Hidro Clear SRL, obținea de la administrația orașului Petrila (Hunedoara), printr-un parteneriat public-privat, suprafața de teren de 400 de metri pătrați pe care să construiască o microhidrocentrală (MHC). Pentru funcționarea microhidrocentralei, s-a propus captarea apei din două surse, râurile Valea Popii și Aușelu, care trebuiau trecute prin conductă îngropată pe o lungime de 7,5 kilometri.
În 2009, Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Hunedoara a emis pentru MHC Taia o decizie a etapei de încadrare – primul pas în autorizarea oricărui proiect cu potențial impact asupra mediului – potrivit căreia „proiectul nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi se supune procedurii de evaluare adecvată”. Din start, acea primă decizie a fost luată fără a ține seama de Directiva Cadru Apă ce interzice deteriorarea stării corpurilor de apă.
În comunicatul de presă publicat de Primăria Petrila cu ocazia semnării contractului, se precizează:
„Primăria Petrila a pus la dispoziția investitorului străin o suprafață de teren de 400 de metri pătrați, pe care se va construi microhidrocentrala. În baza contractului semnat cu firma italiană, Primăria va beneficia de 6 la sută din producția de energie electrică vândută, ceea ce înseamnă 30.000 de euro pe an. Cu aceasta suma vom putea acoperi cheltuielile cu iluminatul public în oraș.” Declarația îi aparține administratorului public al orașului Petrila de la acea dată, Dorin Curtean.
Cu toate acestea, așa cum s-a dovedit mai târziu, Primăria Petrila nu a primit, de fapt, mai mult de 3000 de lei/lună (!!).
În 2015, proiectul a primit autorizația de mediu din partea APM Hunedoara, iar lucrările au început prin defrișări ilegale, în „habitatul prioritar din lunca situată amonte de Cheile Tăii”, așa cum a arătat biologul și activistul Călin Dejeu, membru IUCN (The International Union for Conservation of Nature), atât în demersurile sale către instituțiile statului, cât și prin desele intervenții în presă.
„Valea Taia din Munții Șureanu era încă, în 2013, una dintre cele mai frumoase văi de munte din Carpați. Superbul râu de munte, un șuvoi considerabil de apă cristalină, curgea printre arini. Pădurile erau încă bine conservate, probabil pentru că petrilenii nu aveau ca ocupație de bază tăiere pădurilor, ca în alte localități de la poalele munților. Până după revoluție o cabană turistică era deschisă pe Taia, la Lunca Florii. Potențialul turistic, chiar dacă slab exploatat, era enorm. Dar în 2013 liniștea naturii a fost spulberată, utilajele au vandalizat valea chiar la marginea rezervației naturale Cheile Taia. Vânătorii de certificate ”verzi” puseseră ochii pe superbul râu de munte și părea că râul nu mai are nicio șansă. Statutul de sit Natura 2000 pe care îl are o parte din vale, inclusiv partea cea mai grav afectată, ar fi trebuit să salveze Valea Taia”, scria, în 2017, jurnalistul de investigație Daniel Befu.
MHC Taia a fost în cele din urmă construită și pusă în funcțiune și a funcționat nelegal până în 2017 când o instanță din România a anulat autorizația de mediu și decizia etapei de încadrare.
În același timp, în 2015, Comisia Europeană deschidea o procedură de infringement împotriva României, tocmai pentru nerespectarea normelor de protecție a râurilor și ariilor protejate în cazul a 17 microhidrocentrale din România, printre care și Taia.
Societatea civilă se implică. Acțiune în instanță pentru salvarea râului Taia și a sitului Natura 2000
Reacția societății civile, a activiștilor de mediu de la mai multe organizații și a specialiștilor nu a întârziat.
În 2016, Bankwatch România a cerut în instanță anularea autorizației de mediu și a deciziei etapei de încadrare. Actele emise de APM Hunedoara au fost contestate și, mai întâi, Tribunalul Hunedoara a anulat decizia etapei de încadrare și autorizația de mediu pentru MHC Taia, iar apoi în 2018, Curtea de Apel Alba Iulia a menținut ca definitivă hotărârea, dispunând inclusiv aducerea râului Taia și a zonei afectate la starea inițială (ceea ce nu s-a întâmplat nici până azi). În urma deciziei, microhidrocentrala este oprită și râul Taia este eliberat din țeavă.