TAIA – cronologia unui (nou) ecocid

În 2016, Bankwatch România a cerut în instanță anularea autorizației de mediu și a deciziei etapei de încadrare pentru construcția microhidrocentralei (MHC) de pe râul Taia, în județul Hunedoara. Mai întâi, Tribunalul Hunedoara a anulat decizia etapei de încadrare și autorizația de mediu pentru MHC Taia, iar apoi în 2018, Curtea de Apel Alba Iulia a menținut ca definitivă hotărârea, dispunând inclusiv aducerea râului Taia și a zonei afectate la starea inițială (ceea ce nu s-a întâmplat nici până azi). În urma deciziei, activitatea microhidrocentralei a fost oprită și râul Taia este eliberat din țeavă. 

Cu sfidarea legii și a principiului „puterea lucrului judecat”, APM Hunedoara ignoră decizia instanței din 2018 și, în martie 2022, pune din nou în dezbatere publică emiterea unei autorizații de mediu pentru reautorizarea MHC Taia, ceea ce s-a și întâmplat în luna august 2022. 

Și de data aceasta, societatea civilă se mobilizează și contestă în instanță legalitatea autorizației de mediu, însă, după un timp record de scurt de judecată, de doar câteva luni, Tribunalul București judecă exact opusul sentinței definitive din 2018 și respinge cererea ONG-urilor de suspendare și anulare a autorizației de mediu.

Țevile pentru hidrocentrală înainte de a fi folosite

O evaluare a impactului de mediu a hidrocentralei Taia nu a avut loc niciodată, și practic construcția și funcționarea ei duc la distrugerea unei arii naturale protejate și a râului Taia, cu întreg ecosistemul pe care acesta îl susține; dispariția racului de ponoare (specie prioritară) din arealul râului Taia, bazinul râului Taia fiind la limita arealului speciei.

În acest fel mai au de suferit și o parte din patrimoniul natural din Hunedoara și, in extenso, patrimoniul natural al României, statul de drept, organizațiile de mediu și toți cetățenii implicați de peste 10 ani în lupta cu instituțiile statului român (Agenția pentru Protecția Mediului – APM – Hunedoara) care au emis acte cu grave consecințe, prin încălcarea legii. 

Dincolo de acest lucru, modul în care a evoluat procesul arată că de fapt o autoritate a statului, în cazul dat APM Hunedoara, poate decide să neglijeze o decizie definitivă, și în acest fel să re-deschidă calea unei investiții dăunătoare.

Râul Taia înainte de construcția hidrocentralei

Cu toate că principalul argument pentru construcția acestor microhidrocentrale este unul pragmatic (asigurarea independenței energetice, reducerea costului energiei, creșterea rezilienței locale), realitatea este una mult mai diferită. Capacitatea instalată a MHC Taia este una mică, de doar 3,78 MW, care contribuie cu cel mult 0,018% la producția de electricitate anuală a României. Acest lucru înseamnă că am putea înlocui producția din  această microhidrocentrală cu aprox. 1.700 de instalații fotovoltaice individuale de 5KW (de exemplu prin adăugarea la cele 150.000 de locuințe asumate prin programul Casa verde a încă 1.700 de locuințe). 

În acest fel nu doar am contribui la protejarea mediului și la conservarea naturii, ci s-ar permite creșterea rezilienței energetice și economice la nivel de locuință pentru gospodăriile și consumatorii din România, or acest aspect este extrem de important din moment ce energia produsă la Taia nu are un aport direct la economia locală. 

Șantierul în momentul defrișării habitatului prioritar (arinișul) și distrugerea luncii amonte de chei

În 2008, pe când în Parlamentul României se discuta o nouă lege privind energia regenerabilă ce avea să facă loc celei mai ample scheme de recompensare a electricității produse de microhidrocentrale din istorie, un investitor italian, SC Hidro Clear SRL, obținea de la administrația orașului Petrila (Hunedoara), printr-un parteneriat public-privat, suprafața de teren de 400 de metri pătrați pe care să construiască o microhidrocentrală (MHC). Pentru funcționarea microhidrocentralei, s-a propus captarea apei din două surse, râurile Valea Popii și Aușelu, care trebuiau trecute prin conductă îngropată pe o lungime de 7,5 kilometri.

În 2009, Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Hunedoara a emis pentru MHC Taia o decizie a etapei de încadrare  – primul pas în autorizarea oricărui proiect cu potențial impact asupra mediului –  potrivit căreia „proiectul nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi se supune procedurii de evaluare adecvată”. Din start, acea primă decizie a fost luată fără a ține seama de Directiva Cadru Apă ce interzice deteriorarea stării corpurilor de apă.

În comunicatul de presă publicat de Primăria Petrila cu ocazia semnării contractului, se precizează:

„Primăria Petrila a pus la dispoziția investitorului străin o suprafață de teren de 400 de metri pătrați, pe care se va construi microhidrocentrala. În baza contractului semnat cu firma italiană, Primăria va beneficia de 6 la sută din producția de energie electrică vândută, ceea ce înseamnă 30.000 de euro pe an. Cu aceasta suma vom putea acoperi cheltuielile cu iluminatul public în oraș.” Declarația îi aparține  administratorului public al orașului Petrila de la acea dată, Dorin Curtean.

Cu toate acestea, așa cum s-a dovedit mai târziu, Primăria Petrila nu a primit, de fapt, mai mult de 3000 de lei/lună (!!).

În 2015, proiectul a primit autorizația de mediu din partea APM Hunedoara, iar lucrările au început prin defrișări ilegale, în „habitatul prioritar din lunca situată amonte de Cheile Tăii”, așa cum a arătat biologul și activistul Călin Dejeu, membru IUCN (The International Union for Conservation of Nature), atât în demersurile sale către instituțiile statului, cât și prin desele intervenții în presă.

„Valea Taia din Munții Șureanu era încă, în 2013, una dintre cele  mai frumoase văi de munte din Carpați. Superbul râu de munte, un șuvoi considerabil de apă cristalină, curgea printre arini. Pădurile erau încă bine conservate, probabil pentru că petrilenii nu aveau ca ocupație de bază tăiere pădurilor, ca în alte localități de la poalele munților. Până după revoluție o cabană turistică era deschisă pe Taia, la Lunca Florii. Potențialul turistic, chiar dacă slab exploatat, era enorm. Dar în 2013 liniștea naturii a fost spulberată, utilajele au vandalizat valea chiar la marginea rezervației naturale Cheile Taia. Vânătorii de certificate ”verzi” puseseră ochii pe superbul râu de munte și părea că râul nu mai are nicio șansă. Statutul de sit Natura 2000 pe care îl are o parte din vale, inclusiv partea cea mai grav afectată, ar fi trebuit să salveze Valea Taia”, scria, în 2017, jurnalistul de investigație Daniel Befu.

MHC Taia a fost în cele din urmă construită și pusă în funcțiune și a funcționat nelegal până în 2017 când o instanță din România a anulat autorizația de mediu și decizia etapei de încadrare.

În același timp, în 2015, Comisia Europeană deschidea o procedură de infringement împotriva României, tocmai pentru nerespectarea normelor de protecție a râurilor și ariilor protejate în cazul a 17 microhidrocentrale din România, printre care și Taia.

Societatea civilă se implică. Acțiune în instanță pentru salvarea râului Taia și a sitului Natura 2000

Reacția societății civile, a activiștilor de mediu de la mai multe organizații și a specialiștilor nu a întârziat.

În  2016, Bankwatch România a cerut în instanță anularea autorizației de mediu și a deciziei etapei de încadrare. Actele emise de APM Hunedoara au fost contestate și, mai întâi, Tribunalul Hunedoara a anulat decizia etapei de încadrare și autorizația de mediu pentru MHC Taia, iar apoi în 2018, Curtea de Apel Alba Iulia a menținut ca definitivă hotărârea, dispunând inclusiv aducerea râului Taia și a zonei afectate la starea inițială (ceea ce nu s-a întâmplat nici până azi). În urma deciziei, microhidrocentrala este oprită și râul Taia este eliberat din țeavă.

2022 – un nou atac. APM Hunedoara (statul român) încalcă decizia Curții de Apel Alba Iulia (statul român)

Cu sfidarea legii și a principiului „puterea lucrului judecat”, APM Hunedoara ignoră decizia instanței din 2018 și, în 30 martie 2022, pune din nou în dezbatere publică emiterea unei autorizații de mediu pentru reautorizarea MHC Taia.

Și de această dată, activiștii și avocații specializați în dreptul mediului se implică. În instanță, Bankwatch România și Agent Green duc toate argumentele legale. În societatea civilă, asociația Declic lansează o campanie de susținere a inițiativei de a apăra situl Natura 2000 și râul Taia de la distrugere. De data aceasta la Tribunalul București, și apărați de una dintre cele mai mari firme de avocatură, promotorii proiectului prezintă bilanțuri de mediu – efectuate în afara unei proceduri legale de autorizare a microhidrocentralei și, în plus, în perioada în care aceasta nu a funcționat – și argumente halucinante, precum acela că însăși Comisia Europeană, pentru soluționarea procedurii de infringement, ar încuraja doar simpla evaluare a proiectului ex-post. Or, în realitate, practica europeană vizează evaluarea impactului ulterior finalizării unui proiect pentru a înțelege ce se poate face pentru a repara sau compensa un anumit impact rămas necunoscut în lipsa evaluării, si NU cu scopul obținerii tuturor avizelor și autorizațiilor necesare repunerii în funcțiune… Cu toate acestea, după un timp record de scurt de judecată, instanța de fond judecă exact opusul judecății definitive din 2018 și respinge cererea ONG-urilor de suspendare și anulare a autorizației de mediu. Mai mult, încuviințează cheltuielile cu avocații exact în cuantumul solicitat de dezvoltatorii proiectului, de aproximativ 180 000 lei (40 000 de euro), ceea ce poate lesne bloca activitatea oricărui ONG în România. Motivarea instanței, la rându-i redactată în mod atipic de rapid, în termen de nici două săptămâni, citează valoarea investiției ca motiv pentru aprobarea onorariilor avocaților apărării, deși valoarea investiției nu are legătură cu activitatea avocatului și nici nu este relevantă din perspectiva volumului de activitatea avocatului.

Să fie această decizie a Tribunalului o coincidență? Puțin probabil, ținând cont că Bankwatch România și Agent Green sunt printre cele mai active organizații de protecția mediului din România când vine vorba de apărarea mediului în instanță. Dacă punem în context și inițiativele iliberale ale multor politicieni români, de intimidare a societății civile în apărarea drepturilor sale în instanță, prin încercarea introducerii unei garanții financiare de până la 10 000 de EURO pentru fiecare act administrativ contestat, sau prin instituirea unei comisii de anchetă în Parlament cu același scop, de intimidare, putem spune că ne confruntăm cu primul caz de SLAPP împotriva societății civile din România și cu un trend în creștere în această direcție.

În ciuda gravității încălcării legii, a disprețului unor afaceriști pentru natură și pentru binele nostru și al generațiilor care vor urma, activiștii de mediu, cetățenii și specialiștii care le sunt alături nu se vor lăsa intimidați. Prin vocile lor, cazul râului Taia, al ariei naturale protejate din care face parte, precum și al celorlalte râuri și situri naturale aflate în pericol în România vor fi făcute cunoscute Comisiei Europene și tuturor instituțiilor europene care le pot apăra, dacă instituțiile din România se vor arăta în continuare nepăsătoare și chiar rău intenționate.